ART &Monsters

Cuvînt înainte

-Haide, seniore, curaj, curaj, că totul s-a sfîrşit, aventura a şi fost dusă la capăt fără a fi nimeni în pagubă, aşa cum arată negru pe alb slovele de pe acel stâlp.*

*Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha, vol. II, cap. XLI, p. 335, trad. de Ion Frunzetti şi Edgar Papu, ed. LEDA, Bucureşti, 2005

miercuri, 25 decembrie 2013

duminică, 13 octombrie 2013

The Story of Painting @Cluj International Ceramics Biennale, 2013




Bogdan Teodorescu, The Story of Painting, 2013, variable dimensions, found objects.


Bogdan Teodorescu, The Story of Painting, 2013, variable dimensions, found objects, detail.


[For “The Story of Painting” I used personal objects bought or given as gifts by friends who wanted to get rid off them alongside rough or humble materials. I wanted to express this quality of ceramics of being fragile but... strong. In addition I put together the problematic of painting -which is considered by common people “Art itself”-, and that of ceramics' -again, considered by everyone something just decorative or functional. Of course, my work “The Story of Painting” can be seen as well as a little joke, looking more like a ready-made than like a crafted ceramics.]







sâmbătă, 29 iunie 2013

ba be bi bo bu du bu bo bi be ba





Pablo Picasso

11 mai 1936


dar dacă rochia desprinsă de pe umeri cade în 
adâncul eleșteului ca o piatră și sfărâmă geamul 
desenului resortul ceasului îi sare în ochi și o 
orbește și o lasă pe mâinile călăului frunză uscată 
luminând mersul craniului meduzei între paginile 
cărții acrobat orfeon al afinelor schelet pietrificat al 
ceții care se ridică de pe pajiște coloană de marmură 
neagră lichidă revărsându-se din cupa de orez a 
dantelei din colțul cornișei în sunete de cifre bete 
criță căzând picătură cu picătură pe lespezile 
bureților de foc e de râs mai ales că trebuie să cânți 
toată viața acel ba be bi bo bu du bu bo bi be ba al 
supei filosofice care s-a răcit pe colțul bufetului 
unde soarele o mănîncă cu furculița

în românește de Irina Mavrodin, ed. Minerva, București 2007



Un text fără punctuație este proba cea mai convingătoare a modului diferit de a percepe lucrurile. Aceasta este una dintre temele principale ale artei, în jurul căreia se învîrt toate celelalte . În cazul lui Picasso, testul este cu atît mai concludent cu cît lipsesc majusculele, iar textul este o poezie, expusă prin natura ei la interpretări.
Exercițiul face parte din proiectul Imagini exemplare, prezentat în iunie 2013 la Atelier 35.



sâmbătă, 15 iunie 2013

Exemplary Images [Silvia Andrei plays Picasso]






Silvia Andrei, a young student in Bucharest "translates" one of Pablo Picasso's poems into music, discovering its arpeggio structure. Bellow is the Romanian version. Too bad, seems impossible to find it in English, although you can tumble upon many other poems of him in English, easily on the web*.


9 decembrie 1938 [II]

[II] cer cer cer cer cer cer cer cer cer violet violet cer
cer cer violet
violet violet cer cer cer violet violet violet cer cer
cer
cer violet violet
violet violet cer cer cer cer violet violet violet violet
cer cer cer cer
violet violet violet cer cer cer violet verde cer cer
cer
cer verde verde
cer cer cer cer negru verde cer maron cer cer
cer
negru negru negru
negru negru alb alb negru verde maron cer cer

își ascunde în buzunare mâinile noaptea cer aloe
floare cer cobalt de funie de carte de căpătâi cer inimă
evantai violet cer rochie de seară buchet de violete
violet violet cer piatră de lună cer negru verde cer
maron roată de foc de artificii perlă cer negru galben verde lămâi negru foarfece umbră galbenă zăpadă verde maron smântână cu rachiu un stol de canari albastru verde negru lup cer cer cer galben lenjerie brodată verde noapte cer sulf alb farfurie de argint pământ arat cer cer alb cer cer cer alb cer cer cer alb cer cer cer cer alb alb cer albastru albastru albastru albastru 

în românește de Irina Mavrodin, ed. Minerva, București 2007

*This video was part of the Exemplary Images project, presented on June, 4, 2013 @Atelier 35 in Bucharest.





vineri, 7 iunie 2013

Skins





Bogdan Teodorescu, Ocelot Skin, 60 x 80 cm, oil on canvas


Bogdan Teodorescu, Jaguar Skin, 60 x 80 cm, oil on canvas



Foarte puțină artă se face din sinceritate, mult din ceea ce se produce (în special în prezent) rezultînd dintr-un fel de context în care dialogul se poartă după modelul jocului cu cuvinte FAZAN. Acest lucru nu este negativ, ba chiar, contrazicînd deja primele vorbe, stimulează o atitudine mai responsabilă din partea artiștilor. Drept urmare, se fac și sacrificii. Deseori această dinamică are la bază naivități în genul „așa trebuie făcut” sau „așa e mai bine”. Dorința modernă de puritate e ridicolă în fața insurmontabilei varietăți de forme artistice. Aceeași dorință a purității și fragmentariului împiedică un simț superior al contextului. E similar cu atunci cînd, vrînd să faci curățenie arunci din lucruri cu un discernămînt iritat. Din motive similare, puțini se pot împăca cu trecutul, iar și mai puțini cu descoperiri precum faptul că statuile antice ar fi fost pictate peste tot.





duminică, 3 martie 2013

Doctors Wanted




Sotheby's notes: [...] Very much indebted to Gerhard Richter’s painterly dialogue with Germany’s Nazi past, the present work depicts the infamous Holocaust Doctor, Josef Mengele. An SS Physician stationed at Auschwitz, Mengele first rose to prominence within medical circles for his research into Eugenics at the Kaiser Wilhelm Institute.



























1. Gerhard Richter
Mr. Heyde, 1965, 55 cm x 65 cm

2. Adrian Ghenie, Dr. Mengele, 2011, oil on canvas
49 x 43cm (half-toned by Bogdan Teodorescu)


The so-called 'Leipzig School' has been described as 'the first art world phenomena of the twenty-first century' and 'the twenty-first century's first artistic phenomenon'. It is 'the hottest thing on earth', we are told by Joachim Pissarro, a curator from the Museum of Modern Art, New York, and Neo Rauch 'is the twenty century-first century as Max Beckam is to the twentieth century'. These are big claims! Historically, the importance of a movement, if it is one, is that it creates a paradigm shift, a great leap forwards; it changes the way we think, as Impressionism or Cubism did. Do the Leipzig artists Rauch, David Schnell, Matthias Weischer et al. do this/?

Many remain unconvinced, seeing these artists' work as nothing but a marketing ruse concocted by a number of clever dealers, a feeding frenzy for rich collectors grown desperate to have the latest thing. 'We're talking fin-de-siècle ennui in the flesh -the images represent no intellectual threat whatsoever. They lack youthful audacity, anger, ambiguity or allegorical sophistication', writes the critic Christian Schüle. 'Their appeal is a negative one, their meaninglessness touches a nerve of the present, helplessness, loss of utopias, their paintings tell of a standstill, of waiting for something vague.' Other writers decry their melancholy, their loss of purpose, silence and pasivity, how, 'with their set-meal offer of retro-socialist Surrealism all they really display is a certain kind of painterly skill coated in Teutonic ambivalence, with the political sting removed -paintings packaged like a de luxe brand, with a discreet air of consensus and admiration.' Rauch, we are told, 'invokes the taste of German-ness, but he fail to grasp the historical realities of the country and instead produces images that are superficial as they are mythical... a confused sense of Germanic identity lacking any critical sensibility'. (Tony Godfrey, Painting Today, 2009, p. 372)







Händel - Messiah, Arnold Schoenberg Choir, Ensemble Matheus, Jean-Christophe Spinosi, Theater an der Wien, 2009


Cam acest fel de critici i se aduc și așa numitei Școli de la Cluj de pictură, în același timp entuziaste și descurajate. Indiferent de direcția pe care o apucă o critică sau alta, e imposibil să faci abstracție de prezența unei efervescențe recente din jurul picturii, considerată încă motivul unei dispute paradigmatice despre vechi și nou, în căutarea unui sens prezent al artei. Este interesant de observat atitudinea ambivalentă corelată acestor critici, pe de o parte angajată în profețiile și concluziile epocii moderniste, pe de cealaltă parte detașată de o înțelegere istorică a artei... Destul de descumpănitor însă este să remarci constanța binară a majorității comparațiilor și lipsa de... surprize, chiar dacă nu totală, a conexiunilor între oricare dintre datele analizate. Bineînțeles, mă refer la critica străină, cea despre care se poate spune că întreține o activitate constantă de observație și încearcă să se apropie întrucîtva consecvent de obiectivitate. Fără să ignor importanța pozițiilor potrivnice, nu pot fi de acord cu eliminarea Școlii Germane de la Leipzig, din aceeași perspectivă a reductibilei critici binare; arta nu este o cursă și nici un domeniu în fața căruia putem spune că ne-am lămurit. Tinerii artiști nu trebuie în mod obligatoriu să fie mereu răzvrătiți, iar vîrstnicii conservatori. Toate variantele sînt posibile, măcar în artă, unde singura constantă este libertatea. Nu toate lucrările notabile de artă sînt ori au fost rezultatul unui act de curaj. Totuși, multe dintre produsele acestor școli și orice a derivat din aceste influențe, nefiind neapărat o declarație curajoasă sau parte din vreo avangardă, se impun printr-un caracter unitar, mai puternic decît multe demonstrații individuale. Ele dau impresia unui suflet comun, care împarte aceleași angoase, imprecizii și dorințe de exprimare. Negreșit, aceasta creează confuzii printre critici, publicul în general și, poate în mai mare măsură aici, artiștii tineri, aspiranți sau nu la succes. Cei care au urmărit fenomenul, au observat cît de dese sînt transferurile unor motive, a atmosferei, a surselor de inspirație sau a cromaticii dominante. Astfel avem iluzia că înțelegem mai bine cum s-au petrecut lucrurile în arta flamandă din secolul al XVII-lea de exemplu și probabil începem să distingem cu mai multă precizie un Frans Snyders de un Peter Brueghel cel Bătrîn. Influența picturii acesteia cu decoruri geometrice și obscure, preocupate de anatomie și de tehnică, se poate vedea și în film sau operă, ceea ce naște de fapt discuții pe seama modului în care s-au preluat influențele și mai ales despre ordinea și direcția lor. 



Succesul pe care l-a avut la o licitație recentă la Sotheby's tabloul lui Adrian Ghenie, Dr. Mengele 2, a reînviat toate dilemele sau problematicile ce țin de pictura recentă și mai ales de noul val românesc, existins cu o generozitate gratuită de unii critici sau artiști la un realism narativ academist. Prețul mare pe care l-a primit Ghenie, cotat destul de sus pentru un artist atît de tînăr, dublează se pare, îndoielile scepticilor, aspect într-o oarecare măsură relevant pentru maniera în care este perceput artistul printre ceilalți. Dacă există cazuri în care pictura lui Ghenie este prea repede asociată cu artiști pe care eu i-aș clasifica într-o grilă radical diferită (Richter de exemplu, opusul exact al lui Ghenie și opusul în general al unei mulțimi uriașe de pictori), admiratorii sinceri și preocupați ai artistului, au făcut în mod inteligent legătura între maniera personală de a picta și subiectele alese. Fără eforturi ne dăm seama că subiectele dramatice, evocative sau iritante atrag mai mult atenția, iar asta ne trimite din nou la o dilemă: este artistul cu adevărat preocupat de lucrurile care ne preocupă și pe noi și de care ne temem, sau nu e vorba decît de o strategie de comunicare și de cîștigare a unei imagini cît mai generale? Răspunsul e cel puțin pe jumătate de dificil ca atunci cînd ne întrebăm dacă Gioconda merită să fie cel mai faimos tablou și mergem s-o vedem, astfel participînd la numărătoarea fără sfîrșit a celei mai vizitate picturi. Cu o atitudine cuminte am putea răspunde că nu există decît conformitate între lucrările de artă bine executate (în toate sensurile expresiei) și subiectele sau pretextele folosite. Nu pot să-mi imaginez cum cineva are suficientă răbdare și energie de a face ceva la fel de bine și cînd îi place și cînd nu-i place tema pe care o interpretează, în special un artist, frecvent asociat cu capriciul și cu gîndirea liberă. Este poate cazul actorilor, cîteodată dispuși să cedeze în fața unui rol nepotrivit, fără să luăm în calcul eșecurile, prezente în cariera oricărui artist, important sau nu. Cum este primit un artist celebru sau în ascensiune -am evitat termenul de celebritate-, ține de un complex de prejudecăți, în linii mari care descriu instinctul de a face parte dintr-un grup sau dintr-o mulțime. Aceasta se vede și mai bine în muzică, un element foarte puternic de identitate, individuală și/sau colectivă, cel puțin pentru că se poate difuza simultan către un număr considerabil și constant de consumatori. Lucrările de artă vizuală au deseori nevoie de mai mult timp și de mai multă atenție pentru a deveni emblematice, adică ușor de recunoscut și de acceptat, orice înseamnă aceasta, de un public (mai) consistent.



Desigur, nu sînt de acord cu criticile aduse noului val de pictură, pentru a folosi o expresie mai generală, indiferent de efectele negative din jurul său. Inevitabil, se întîmplă la fel cu toate mișcările, de pildă arta conceptuală, care a favorizat foarte multe producții dubitabile cît și teribile confuzii între actele autentice și cele mimate sau incomplete. Cît privește piața, adică afacerile cu tablouri, lucrurile nu stau mai bine în arta mai veche. Picturile lui Van Gogh, aparent incompatibile cu timpul său, s-au transformat într-o marfă, la umbra căreia nu se mai cunoaște aproape nimic. Iar curajul tineresc care ar trebui să însoțească arta contemporană și arta nouă în general, cred că este dificil de aproximat avînd ca reper doar agresivitatea (subiectele critice, sexualitatea, opoziția față de arta consacrată, etc.). Putem să ne amintim nu doar de Giorgio de Chirico, care își semna lucrările tîrzii cu date de pe vremea cînd era apreciat pentru pictura metafizică, dar și de unii ca Salman Rushdie, potrivnic escapismului artistic, însă autorul unor scrieri precum Harun și marea de povești. Rămîne întotdeauna un subiect deschis dacă arta trebuie sau să fie (doar) un act de curaj ori să exprime o atitudine critică orientată direct către o țintă sau alta. Este sigur însă că, oricînd ideile (imateriale) se întîlnesc cu materialul (banii, la jumătatea dintre idei și corpuri), se nasc întrebări și îndoieli, la fel cum au pățit prietenii din Vrăjitorul din Oz cînd au aflat că în spatele măștii se afla un om.